Noutăți și evenimente ArtEd

Școala Altfel 2017-2018

         Tabăra ArtEd vă propune un program, pe care să îl realizăm la Complexul ArtEd, din Durău, împreună cu cadrele didactice participante și cu elevii dumneavoastră. Începând cu acest an vom extinde modulele pe care le putem organiza și,din care, cadrele didactice împreună cu elevii și părinții să poată alege, cu următoarele propuneri:
Educație pentru sănătate – cursuri de prim ajutor, igienă și alimentație sănătoasă
Laboratorul copiilor – experimente practice din fizică, chimie și biologie, prin care să îi ajutăm pe elevi să vadă și să înțeleagă ce se întâmplă în mediul înconjurător
ArhitectEd – un modul de arhitectură prin care ne propunem să cultivăm elevilor bunul gust în ceea ce privește clădirile și modul în care acestea pot fi construite în armonie cu natura și cu locul în care sunt construite.
Cunoașterea naturii – beneficiem de o curte impresionantă și suntem înconjurați de Parcul Național Ceahlău, astfel că acest modul poate combina explorarea mediului înconjurător cu lecții de supraviețuire în natură.
Totodată, vă propunem să combinăm metodele de educație non-formală, pe care le utilizăm cu succes în programele noastre, cu lecții din: istorie, literatură și geografie. Vom încerca să facem acumularea de cunoștiințe cât mai relaxată, beneficiind de tot ceea ce avem la dispoziție: curtea taberei, sălile de lucru, sala de spectacole, materialele pe care le putem pune la dispoziție, ideile și creativitatea.
Tot acest program va fi completat cu activități distractive în parcul de aventură (tiroliene, punți suspendate, panou de cățărări, hexagon, tir cu arcul). Fiecare program pe care îl parcurgem împreună va fi documentat foto-video, astfel încât acest program să poată fi prezentat în cadrul școlii din care provin elevii, putând fi un exemplu de bună practică.

Excursii de 1 modul tematic:
2 octombrie – 30 aprilie 2018 – 180 lei/persoană
1 mai – 31 mai 2018 – 250 lei/persoană
Prețul include:
– 2 nopți de cazare
– 2 pensiuni complete (3 mese/zi)
– ateliere de lucru pe 1 modul tematic (la alegere, dintre: Educație pentru sănătate, Laboratorul copiilor, ArhitectEd, Cunoașterea naturii, istorie, literatură și geografie)
– drumeții în Parcul Național Ceahlău
– o intrare în parcul de aventură doar în prezența personalului calificat

Excursii cu 3 module tematice:
2 octombrie 2017 – 30 aprilie 2018 – 340 lei/persoană
1 mai – 31 mai 2018 – 460 lei/persoană
Prețul include:
– 4 nopți de cazare
– 4 pensiuni complete (3 mese/zi)
– ateliere de lucru pe 3 module tematice (la alegere, dintre: Educație pentru sănătate, Laboratorul copiilor, ArhitectEd, Cunoașterea naturii, istorie, literatură și geografie)
– drumeții în Parcul Național Ceahlău
– o intrare în parcul de aventură doar în prezența personalului calificat