Noutăți și evenimente ArtEd

Tabăra de vară ArtEd

Vă mulțumim pentru cei 17 ani în care ați ales, de foarte multe ori,să vă petreceți vacanțele de vară în taberele ArtEd! Ca de fiecare dată, vă asigurăm că ne vom strădui ca în taberele pe care le organizăm, copiii să își petreacă o săptămână frumoasă, să aibă parte de amintiri extraordinare, astfel încât, elevii, familiile acestora și cadrele didactice  să nu regrete alegerea făcută. Conceptul ArtEd se bazează pe experiența celor 16 ani pe care îi împlinim în 2018. Astfel, ne dorim ca, în fiecare an, în taberele noastre, elevii participanți să poată lua parte la activități diverse, în cadrul cărora să îmbinăm petrecerea plăcută a timpului cu atingerea obiectivelor educaționale pe care le urmărim în programele noastre:

  • dezvoltarea capacității de interrelaționare și comunicare
  • dezvoltarea capacității de lucru în echipă
  • dezvoltarea și stimularea abilităților practice
  • nuanțarea exprimării verbale și scris

Activitățile pe care le propunem în fiecare vară sunt gândite, în așa fel, încât să dăm posibilitatea fiecărui copil să se exprime, iar în final, parinții, cadrele didactice și, bineînțeles elevii, să se bucure împreună de rezultatele obținute la atelierele de lucru. Îmbinăm în fiecare serie, activitățile sportive cu atelierele de teatru, dans, arte vizuale, echitație. Deasemenea jocurile pe echipe,căutarea de comori, karaoke sau ziua aventurii, în care învățăm cum să ne descurcăm într-o situație limită, sunt alte căi de a face ca vacanța petrecută de copiii dumneavoastră în taberele ArtEd, să fie atât pline de distracție, cât și utile. Noutățile pentru anul 2018 sunt: mărirea parcului de aventură: trei tiroliene, 6 punți suspendate, panou de cățărări, tir cu arcul, hexagon cu jocuri de echilibru și pânză de păianjen; ziua aventurii( un program care conține activități în mijlocul naturii și în parc).

În cadrul Complexului ArtEd, prima noastră locație proprie, dispunem doar de 110 locuri; copiii sunt cazați în apartamente cu două camere a câte 3 paturi, cu baie proprie(are 2 chiuvete); apartamentele au suprafețe cuprinse între 37 m2 și 54 de m2; complexul este împrejmuit, este supravegheat video, iar copiii pot ieși doar însoțiți de profesor, căci doar acesta are cartela de acces spre exteriorul complexului. Accesul în camere se face cu cartele.Copiii vor face ateliere de teatru, dans, arte vizuale , pictură și foto, sport, muzică, tir cu arcul, orientare și cunoasterea naturii. După-amiaza, vom face drumeții în Parcul Național Ceahlău, seara copiii vor merge la discoteca organizată de noi, unde participă doar copiii din tabără, iar într-una din zile vor face o plimbare cu vaporașul pe lacul Bicaz, cu plecare din satul Ceahlău.

La finalul taberei, prezentarea finală va fi găzduită de sala de spectacole “ArtEd”(special concepută pentru spectacolele copiilor și dotată corespunzător),care are aproximativ 150 de locuri, așa că la spectacol ne-ar face o deosebită plăcere să invităm și părinții.